Cea mai bună variantă pentru Atena „pentru a stabili disciplina fiscală”, în cazul unui GREXIT ar fi să îi imite pe vecinii lor din nordul Balcanilor și să instaleze un consiliu monetar care să emită drahme, consideră profesorul de economie Steve Hanke, într-un articol pentru publicația Politico, preluat denovinite.com.
Hanke, profesor de Economie Aplicată la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore, face o comparație între regimul valutar din Bulgaria, Muntenegru și Ecuador, la aplicarea cărora a participat în mod activ.
Hanke l-a consiliat pe președintele bulgar în ce privește introducerea mecanismului monetar restrictiv în 1997, care a pus capăt unei spirale de hiperinflație. De asemenea, el a lucrat cu președintele Muntenegrului și cu ministrul Economiei și Finanțelor din Ecuador în acea perioadă.
Muntenegru utilizează moneda euro, dar nu este în mod oficial parte din zona euro și „în consecință evită hazardul moral creat de întreaga Uniune Monetară Europeană”.
Hanke susține că „turbulențele politice de la Bruxelles și Frankfurt (cartierul general al Băncii Centrale Europene – n.n.)”, în cazul unui GREXIT ar fi enorme.
Ecuadorul, pe de altă parte, folosește dolarul din anul 2000, după ce a avut un eșec în a-și proteja moneda sa națională – sucre. Dolarizarea a ajutat sistemul financiar al țării și rămâne „foarte populară”, în prezent 85% din ecuadorieni susținând dolarizarea.
Acest lucru este însă greu de imaginat în Grecia, crede profesorul Hanke, adăugând: „Vi-l puteți imagina pe președintele Obama telefonând prim-ministrului Tsipras să anunțe că SUA va sprijini dolarizarea Greciei?”
Bulgaria, pe de altă parte, are o monedă raportată la euro și este „parte a unei zone valutare unificate cu zona euro”, fără a fi un membru oficial al Uniunii Monetare Europene și, prin urmare, „nu se confruntă cu probleme de hazard moral aruncate din zona euro”, comentează profesorul de economie.
„Nu este surprinzător că Bulgaria conduce bine o navă fiscală, iar rata datoriei în PIB este una dintre cele mai scăzute din UE, de 29 la sută”, a spus profesorul de economie, amintind povestea perioadei de hiperinflație din Bulgaria de la mijlocul anilor ’90, care a condus la instalarea unui consiliu monetar în 1997, cu leva devenind liber convertibilă la o rată fixă față de marca germană.
„Sistemul consiliului monetar a stopat inflația imediat, a adus stabilitate și rămâne instituția cea mai de încredere din Bulgaria”, a mai adăugat arhitectul consiliului monetar din Bulgaria.